Curtea Constituțională va dezbate pe 11 octombrie excepțiile de neconstituționalitate ridicate în privința legii dării în plată, potrivit unor surse din cadrul instituției, până în acest moment fiind depuse la CCR aproape 250 de sesizări din partea băncilor, care se opun modului de aplicare al legii.